- Ce mai faci? Ţi s-a întâmplat ceva în ultima vreme de când nu te-am mai întrebat? A trecut ceva timp de când nu te-am văzut…Ultima dată mi se pare că a fost în urmă cu nişte ani…nu îmi mai aduc aminte când să fi fost…
- Iubesc.
- Mai faci şi altceva în afara iubirii?
- În afara iubirii nu exist.
*
- Ce fel de suflet eşti?
- Sunt unul care visează.
- La ce visezi?
- Îmi desenez iubirea. La ea visez.
*
- Cum arată iubirea ta?
*
Iubirea îmi arată într-un fel doar de ea ştiut drumul înspre mine. În adâncul meu. Acolo a pătruns şi a găsit, ghemuit cu genunchii la piept, tremurând, sufletul a doi ochi întrebători care îşi căuta calea de înţelegere a neîncrederilor unor definiţii pe care le dăduse unor aparenţe…
…iar cum aparenţele deseori pot şi înşelătoare…
…iar înşelăciunea te amăgeşte, te leagă la ochi şi te duce într-un loc unde apoi te părăseşte – iubire iluzorie – şi tu te trezeşti singur şi pierdut…şi nu mai ştii să te întorci pentru că ai uitat să iei cu tine pietricelele recunoaşterii pe care să le presari pe cărarea regăsirii ca să ştii unde îţi este întorsul înapoi spre tine de va fi să te întorci – pietricelele a recunoaştere –
…recunoaşterea a ceea ce ţi-ar putea fi desăvârşire sau sfâşiere şi sfârşit…dar pentru a le recunoaşte trebuie mai întâi să le fi trăit…aşa ai învăţat să le ştii şi deosebi una de cealaltă…atât una, cât şi cealaltă fiind urme de iubire – cicatrice sau rană sângerândă – iar această recunoaştere putând să îţi fie întruchiparea întrupării visului care îţi este dorinţă de realitate…sau nefericirea risipirii în vânt a rădăcinii smulsă din pământ, şi asta depinzând de cum eşti trăit de celălalt… de cum celălalt ştie şi vrea a te trăi…şi mai ales de cum vrei tu să fii trăit…
…ceea ce îi apărea sufletului acelor ochi avea formă de miraj.
Părea a fi iubire.
*
Şi sufletul căruia îi aparţineau ochii privind a invocatoare rugă de-ar fi să fie iubire, pentru că mi se pare că încep a-i recunoaşte semnele nu voia să îi fie iubirea părere. Să i se pară că este.
Voia să îi fie.
*
- Şi ce s-a întâmplat cu sufletul acela ghemuit într-un ungher doar de el ştiut?
- I s-a întâmplat dragostea. Cea dintre un bărbat şi o femeie.
*
- Să înţeleg că este forma care te desăvârşeşte? Desăvârşirea iubirii o găseşti doar în contopirea unuia în altul încât nu mai ştii care e unul şi care celălalt este? Partea de lângă tine de cealaltă parte a ta suprapunându-i-se părţii care parte din tine este şi căreia pierderea în ea i-ai fost…încât acum e în tine…
…ţi-e urmă; îi eşti amprentă.
Nu aţi avea cum să vă rătăciţi unul de celălalt.
*
Sunteţi unul în celălalt.
*
- Răspunsul la întrebare aceasta este, da! Forma care te desăvârşeşte este iubirea. Dragostea. Perfecţiunea formei: sfera. Bărbatul şi femeia. Două jumătăţi care se caută. Odată ce s-au găsit…şi-au încercat potrivirea sufletului unuia cu al celuilalt. Au pătruns unul în celălalt. Şi s-au legat cu nevăzute de ochi străini fire, să ştie cum să se mânuiască unul pe celălalt…
… învăţând unul de la celălalt unul despre celălalt.
Şi şi-au jurat dorinţă. Dorinţa de a se iubi până la capătul pământului. Să nu lase nimic între ei să li se întâmple. Decât întâmplarea iubirii care le este şi unuia…şi celuilalt legământ.
Şi-au promis dăruirea.
Unul altuia.
...by Camelia
